Peste 20 de copii și adolescenți, beneficiari ai magazinelor caritabile SocialXChange și ai Centrului de Plasament “Acasă”, au participat astăzi, 21 februarie 2020, la un Atelier de realizat mărțișoare handmade.

Singura regulă pe care au avut-o de respectat? Mărțișoarele să fie lucrate doar din materiale reciclabile. Au avut la dispoziție orice le-a surâs din magazinul caritabil, iar unii dintre ei au ales chiar să picteze și să realizeze mărțișoare din paste făinoase.

Activitatea vine nu doar din dorința de a promova reciclarea și creativitatea, dar și de a stimula interacțiunea dintre copiii și adolescenții proveniți din categorii vulnerabile, pentru a favoriza socializarea și a-i sprijini în integrarea lor în grup.

Toate mărțișoarele se vor regăsi și la Târgul din Centrul Comercial Drumul Taberelor, începând de luni, 24 februarie 2020. Cei interesați să ofere cadou un mărțișor deosebit vor putea achiziționa, prin donații, materialele lucrate de copii din medii defavorizate, adulți cu dizabilități sau seniori din comunitate.

În următoarele două săptămâni, ne găsiți la Tabăra Cadourilor - Târg de primăvară, în fiecare zi, între orele 09:00- 21:00, pe strada Brașov nr. 25.