Suntem în 15 martie și întreaga Planetă sărbătorește Ziua Internațională a Asistenței Sociale. Este un an aparte, marcat de un război în Europa, care afectează milioane de persoane nevoite să fugă peste granițe sau să trăiască la limita subzistenței în propria lor țară. Un motiv în plus de a aprecia și a răsplăti cu recunoștință munca asistenților sociali care în aceste zile depun întregul lor efort pentru a-i ajuta pe oamenii din jur.

La nivelul comunității noastre, au trecut 12 zile de la lansarea campaniei ”Sectorul 6 pentru Ucraina”, în cadrul căreia asistenții sociali sunt în prima linie. Alături de ei au fost și sunt în continuare: Protoieria Sectorului 6, prin implicarea părintelui protopop Costel Burlacu,  Asociația ”Șansa Ta”, Mega Image, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, Crucea Roșie Sector 6, World Vision FDP - Protagoniști in Educație. Toate acestea cu sprijinul românilor care au întins o mână de ajutor refugiaților ucraineni, sprijin concretizat în donații și acte de compasiune.

La cele două sedii ale Magazinului Caritabil SocialXChange s-au colectat numeroase produse de strictă necesitate, care au fost distribuite spre punctele fierbinți de la granița Sighet sau Republica Moldova.

Autoritățile locale ale Sectorului 6 au pus la dispoziția refugiaților adăposturi care oferă cazare, hrană, servicii medicale primare și activități de socializare pentru cei nevoiți să fugă din calea războiului. Până în prezent, au fost găzduiți în Sectorul 6 peste 800 refugiați din Ucraina, dintre care 343 sunt copii.

Cantina socială, precum și cele care deservesc beneficiarii centrelor sociale din comunitate, lucrează la capacitate maximă pentru a acoperi necesarul de hrană pentru refugiați.

Numărul de telefon de tip call center 021.9970 este deschis în fiecare zi pentru toți cei care solicită informații sau sprijin în legătură cu refugiații din Ucraina ajunși în Sectorul 6.

  • S-au colectat peste 17 tone de produse de strictă necesitate donate de cetățeni sau firme private la cele două sedii SocialXChange;
  • Din acestea, 5 tone au ajuns la punctul de graniță din Sighetu Marmației și localitățile de graniță din Ucraina încă din primele zile;
  • Alte 5 tone de produse donate au fost direcționate către Republica Moldova; 
  • Peste 2 tone de produse au fost alocate refugiaților găzduiți în centrele special amenajate în Sectorul 6;
  • S-au gătit aproximativ 12.000 porții de hrană pentru cei peste 800 de refugiați ucraineni care sunt sau au fost găzduiți în centrele din Sectorul 6;
  • Un număr mediu de 40 de persoane apelează zilnic la numărul de telefon 021.9970, pentru a solicita informații sau sprijin în problema refugiaților.

Cetățeni sau firme private care doresc să ne susțină se pot prezenta cu alimente neperisabile, produse igienico-sanitare, medicamente uzuale, pături etc  la sediile SocialXChange din Calea Crângași nr.3 și Aleea Lunca Cernei nr 6A, în intervalul orar 08.00 – 18.00.

Informații pot fi obținute și la numărul de telefon 021.9970, care funcționează zilnic în intervalul orar 08.00 – 20.00.