O nouă întâlnire în cadrul Programului Mămici de pici s-a derulat azi, 16 noiembrie 2022, în incinta Centrului de Recreere și Dezvoltare Personală ”Conacul Golescu-Grant”.

Un număr de 12 mame tinere, care doresc să învețe mai multe despre relația cu proprii lor copii, au participat la jocuri interactive pe probleme sociale, în cadrul cărora s-au confruntat cu provocări și situații concrete de viață.

Le-au fost alături, pentru a le îndruma și consilia, 4 angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, precum și 8 voluntari ai Asociației Cosi.

Cu sprijinul specialiștilor, tinerele mame au învățat metodele și mijloacele cu ajutorul cărora pot depăși momentele mai dificile care pot apare în familie, în plan social sau profesional.

Ajuns la cea de-a doua ediție, Programul Mămici de pici își propune prevenirea abandonului la copiii de vârstă fragedă, întărirea relațiilor familiale și abilitarea în plan profesional a tinerelor mame.

Ca o altă formă de sprijin, tinerele participante primesc produse de strictă necesitate, donate de firme sau persoane fizice la Magazinul Caritabil SocialXChange.

SocialXchange este un proiect inițiat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, care colectează donații de la cetățeni sau firme, pentru a le redistribui parsoanelor sau familiilor cu situație materială precară, în schimbul prestării unor activități de muncă în folosul comunității.

Donează în loc să arunci, la SocialXchange!