În curând, dăm startul celei de-a treia ediții a programului „În Vacanță la SocialXchange”!, care va avea loc în perioada 1 iulie - 1 august 2024, în parcul Nicolae Filimon, Sector 6.

În acest an, Magazinul Caritabil SocialXchange continuă să ofere o varietate de activități distractive și educative pentru copiii preșcolari și școlari din comunitatea noastră.

Prin intermediul acestor activități, juniorii vor experimenta o mulțime de beneficii, precum dezvoltarea abilităților sociale, coordonarea, viteza de reacție, spiritul de echipă.

Obiectivul nostru este să oferim copiilor oportunități unice de autocunoaștere și de explorare a relațiilor interpersonale, pentru a-i ajuta să-și descopere propria valoare și să-și aprecieze unicitatea și a celor din jur.

Această ediție continuă tradiția programului nostru, construind pe experiența acumulată în anii precedenți.

Ne-am început călătoria în 2022, cu un program pilot, având 60 de participanți dornici de aventură, ne-am dublat numărul de prichendei în anul următor și sperăm la o audiență și mai mare pentru anul acesta. Împreună cu partenerii noștri și cu sprijinul voluntarilor, am adus îmbunătățiri semnificative în fiecare an.

Ce am pregătit pentru anul acesta:

  • Activități creative și educaționale: Copiii vor avea ocazia să-și dezvolte imaginația și abilitățile artistice prin ateliere de pictură, hand-made și reciclare. Vom încuraja creativitatea și inovația prin activități concepute să stimuleze gândirea lor creativă și să-i învețe despre importanța reciclării și conservării mediului înconjurător.
  • Activități sportive și de mișcare: Vom organiza sesiuni de mini-baschet, mini-fotbal, badminton și ping-pong, oferind copiilor oportunitatea de a se bucura de mișcare și de a-și dezvolta abilitățile fizice într-un mediu distractiv și prietenos.
  • Jocuri și activități de echipă: Prin jocuri de echipă și activități interactive, copiii vor învăța să lucreze împreună, să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să își înțeleagă rolurile în cadrul unei echipe.

Și multe alte surprize pentru care vă invităm cu mare drag să le descoperiți alături de noi!

Vă așteptăm să vă înscrieți micuții direct în sediul Magazinului SocialXChange (Calea Crângași, Nr. 3, Sector 6, București) sau la numărul de telefon: 0725.600.885.

Fiți cu ochii pe noi și pregătiți-vă de o vară plină de aventuri și descoperiri!