S-a încheiat prima sesiune de informare și abilitare a copiilor de vârstă școlară din Sectorul 6, în cadrul programului Mămici de pici, ediția a IV-a.
Azi, 3 octombrie 2024, un număr de 15 elevi beneficiari ai Centrului de zi Giuleșt-Sârbi au aflat lucruri noi despre stilurile de învățare, organizarea în clasă în funcție de stilul de învățare și adaptarea la materiile predate.
Derulat de Magazinul Caritabil SocialXchange în parteneriat cu Institutul Stefanini, acest program are ca scop susținerea copiilor care primesc servicii de îngrijire și sprijin în efectuarea temelor în cadrul celor trei centre de zi din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.
Pâna la jumătatea lunii octombrie, când se vor întâlni din nou cu instructorii pentru a a afla lucruri interesante despre dezvoltare personală prin joacă, elevii au timp să aprofundeze și să pună în practică noile metode de învățare predate.