Cei mici realizează ghirlande pentru sălile de curs în care învață, cei mari lipesc fulgi de nea din hârtie colorată. Totul sub semnul reciclării dar și al dăruirii, pentru ca Moș Crăciun să ajungă și în acest an în fiecare casă. La inițiativa Magazinului Caritabil SocialXChange, zilele dedicate programului Școala Altfel în Sectorul 6 se îmbracă în haina sărbătorilor de iarnă.
În perioada 15 - 18 decembrie 2025, în incinta Școlii Sfântul Andrei, peste 1000 de copii de vârstă școlară îmbină talentul, imaginația și dărnicia, creând podoabe din materiale reciclabile și umplând sacul Moșului pentru cei sărmani.
Alături de 42 de cadre didactice, în sălile de curs, copiii strâng produse de strictă necesitate destinate persoanelor defavorizate și se distrează învățând că e folositor mediului să lucrezi și să dăruiești sub semnul prieteniei. Termeni precum recycle și upcycle vor fi puși în practică, intrând în obiceiurile și vocabularul participanților.
Tot ce vor crea va face mai colorat și mai primitor locul în care învață, tot ce vor dărui va fi primit cu brațele deschise în casele în care copiii și adulții defavorizați au astfel șansa unui Crăciun lipsit de griji.
Ca un liant între generații, participă și 7 persoane beneficiare ai Clubului Seniorilor Sector 6.
Zi de zi, între orele 09.00 – 13.00, îi veți găsi pe elevii spiriduși ai lui Moșului la lucru.
”Fapte bune de Crăciun” se numește această inițiativă care îi îndeamnă să fie mai silitori și mai atenți cu mediul și cu cei din jur.
Le poți urma exemplul oferind și tu produse de strictă necesitate la magazinul caritabil din Sectorul 6.
E simplu și folositor să dăruiești cu SocialXChange.