Pentru toți cei cu adevărat atenți la fenomenul social, anul acesta a demolat stereotipul conform căruia serviciile sociale sunt destinate celor, generic și nepotrivit, denumiți drept asistați social.
La DGASPC Sector 6, soluțiile la provocările pandemiei nu au întârziat să apară, încă din primele zile ale pandemiei. Pentru că epidemia nu e despre statut social ci despre dificultățile prin care trec oamenii de lângă noi. Începând cu luna aprilie, zilnic, zeci, de multe ori sute de kilometri, au fost parcurși de asistenți sociali și conducătorii auto. Răspunzând nevoii celor aflați în izolare la domiciliu, de a primi apă, alimente, produse de igienă sau curățenie. Zilnic, psihologi și asistenți sociali au răspuns și continuă să o facă, la sute de apeluri la liniile de call center, evaluând nevoile celor care solicită sprijin sau oferindu-le suportul emoțional atât de necesar într-o perioadă în care însingurarea poate genera traume.
Nu au fost uitați nicio zi cei pentru care viața de zi cu zi nu era ușoară nici înaintea valului epidemic. Dincolo de grija pentru asigurarea unor nevoi de bază, asistenții sociali au reușit, participând la programele de suport, să mențină legături trainice cu copii și părinți din comunitatea Giulești Sârbi.
Au continuat programele de suport oferite la domiciliu prin intermediul cantinelor sociale. Pe parcursul a 32 de săptămâni și 1500 de kilometri parcurși, au ajuns la 440 de beneficiari peste 220 tone produse alimentare.
În același timp, a fost demarat proiectul Solidar Social, probabil cel mai amplu proiect de parteneriat public privat pe care o autoritate locală l-a realizat în parteneriat cu mediul privat, ca să răspundă activ celor mai stringente nevoi ale celor greu încercați în acest an. Printre cei care au beneficiat de cele peste 145 de tone de alimente gătite până acum, pe lângă persoanele aflate în situații excepționale de la nivelul sectorului 6, s-au aflat și persoane carantinate și cadre medicale din spitalele bucureștene din prima linie a luptei cu pandemia. În cele 175 de zile de activitate, parcurgând peste 17.000 de kilometri pe cinci trasee, peste 145.000 de porții au ajuns să însemne, pentru mulți dintre cei 900 beneficiari, singura masă caldă a zilei.
Un an în care distanțarea socială nu ne-a îndepărtat. Din contră. A dus mai aproape asistenți sociali, psihologi, educatori, șoferi, bucătari, voluntari, donatori, bătrâni singuri, familii cu mulți copii, cadre medicale.
Oamenii sunt grija noastră!