Azi, 10 decembrie 2024, s-a desfășurat o nouă sesiune de întâlniri în cadrul proiectului Părinți, carieră și viitor, derulat de Magazinul Caritabil SocialXChange din Sectorul 6.
În incinta primitoare a Centrului de Recreere și Dezvoltare Personală Conacul Golescu-Grant, cei care primesc o mână de ajutor pentru a se descurca în viață au învățat lucruri esențiale despre lucrul în echipă și importanța acestuia pentru a ne atinge obiectivele propuse.
Eficiența și performanța depind, de multe ori, de sprijinul unui grup cu obiective și preocupări similare cu ale noastre – au învățat participanții.
Susținută de d-na. Luminița Durău, reprezentant al Asociației Ancorați în Realitate, și de d-na Soo Ling Lim, din partea Companiei Gano Excel, sesiunea de pregătire a adus încredere și a îmbogățit bagajul de cunoștințe practice al cursanților.
Cu fiecare sesiune la care participă, părinții defavorizați din Sectorul 6 devin mai instruiți și mai pregătiți să facă față provocărilor vieții de zi cu zi.
Împărțite în sesiuni teoretice și practice, cursurile Părinți, carieră și viitor au debutat în luna noiembrie a acestui an, cu scopul de a deschide noi perspective și noi oportunități de integrare socială și profesională pentru părinții vulnerabili din Sectorul 6.
La program participă persoane care îngrijesc singure unul sau mai mulți copii, nu au un loc de muncă și prezintă risc de marginalizare socială. Sunt acceptate inclusiv persoane cu dizabilități sau de etnie romă.
Află cum poți sprijini programul caritabil SocialXChange, un concept socio-economic care militează pentru diminuarea decalajelor sociale și un comportament de consum sustenabil în rândul comunității Sectorului 6