Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 6 este instituția publică, aflată în subordinea Consiliului Local Sector 6, înființată la data de 01.03.2005 prin comasarea serviciului public pentru protecția copilului şi a serviciului public de asistență socială ce funcționau la nivelul sectorului 6 al municipiului Bucureşti, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1434/2004.
Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 6 realizează la nivelul sectorului 6 măsurile de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie.
Instituția are rolul de a asigura, la nivelul sectorului 6, aplicarea politicilor şi strategiilor guvernamentale de asistență socială în vederea prevenirii şi combaterii marginalizarii sociale şi a sărăciei.
În acest sens, Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 6 elaborează strategia proprie de asistență socială, planul de asistență socială şi programe de acțiune în domeniu, în funcție de nevoile cetățenilor din unitatea administrativ teritoriala.
În domeniul protecției copilului şi a familiei, Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 6 asigură respectarea drepturilor copilului prin servicii de consiliere, prevenire a separării acestuia de familie, propune şi aplică măsurile de protecție specială pentru copiii aflați în dificultate sau cu handicap.
În domeniul protecției persoanelor adulte (persoane singure, persoane vârstnice, etc.), sprijină aceaste categorii de persoane aflate în nevoie prin consiliere şi le asigură servicii adecvate în vederea refacerii şi dezvoltarii capacităților individuale şi familiale pentru a depăşi situațiile dificile în care se află prin acordarea de suport financiar, material şi juridic, în condițiile legii.
De asemenea, asigură măsurile de protecție necesare pentru reabilitarea persoanelor adulte care s-au aflat în situații de risc.
În domeniul protecției persoanelor cu handicap, asigură respectarea drepturilor persoanelor cu handicap prin acordarea de servicii de asistență, consiliere, îngrijire, tratament, recuperare, reabilitare, orientare şi formare profesională, precum şi alte tipuri de servicii, în funcție de nevoile persoanelor cu handicap, în bază încadrării acestora în categorii de persoane cu handicap.
Mai multe informatii pe www.protectiacopilului6.ro