140 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, proveniţi din medii sociale defavorizate, au participat deja la ”Taberele de Cartier”, organizate de către Primăria Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. Alături de ei au fost în permanență 40 de voluntari, care s-au ocupat de programul lor de distracție.

Astăzi, 28 iunie 2018, cei mici au avut parte de o zi festivă, cu un program artistic realizat chiar de către ei. Au cântat, au dansat și au pus în scenă piese de teatru. Mâine, în ultima zi de tabără, va avea loc un experiment inedit, un schimb de roluri: princhideii vor lua locul voluntarilor care îi supraveghează şi îi îndrumă. O lecție importantă de responsabilizare a celor mici, care abia așteaptă să crească pentru a deveni, la rândul lor, voluntari!

Anul acesta, ”Taberele de Cartier” au avut ca temă Uniunea Europeană și au promovat prin joc și educație nonformală fiecare țară din spațiul comunitar, din punct de vedere istoric, cultural și social.

”Taberele de Cartier” reprezintă un proiect al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, realizat în ultimii 10 ani cu sprijinul Primăriei Sectorului 6. În această perioadă, mii de copii au beneficiat de acest program, mulți dintre ei provenind din familii defavorizate și neavând posibilitate financiară de a participa vreodată la o tabără la mare, la munte sau de cartier.