Printre activitățile dedicate ecologiei, organizate la Școala Gimnazială Sfântul Andrei din Sectorul 6, se numără și o serie de ateliere despre mediu și reciclare, susținute de Magazinul Caritabil SocialXChange, din subordinea Primăriei Sectorului 6.
Peste 850 de elevi vor învăța, cu ocazia ”Săptămânii verzi” 22 – 26 aprilie 2024, cum să manifeste solidaritate cu oamenii și natura oferind donații în produse de igienă, alimente neperisabile și rechizite.
În cadrul atelierelor de creație, copiii vor afla că tot ce nu le mai folosește acasă nu trebuie aruncat, ci dăruit familiilor și persoanelor cu probleme financiare din comunitate, prin intermediul SocialXChange.
Prima zi a înregistrat colectarea a numeroase donații ale elevilor de la Sfântul Andrei pentru oamenii săraci din Sectorul 6.
Întâlnirile au rol de educație în spiritul protejării mediului înconjurător, elevii fiind încurajați să vină cu propriile soluții la problemele de mediu tot mai complexe cu care ne confruntăm.
Peste 850 de copii ai Școlii Sfântul Andrei din Sectorul 6 vor participa în această săptămână la atelierele dedicate ecologiei și solidarității dintre oameni.
Pentru mai multe informații despre cum puteți susține și dumneavoastră SocialXChange, programul de economie circulară din Sectorul 6, vă rugăm să ne apelați la 021.9970, zilnic între orele 08.00 – 20.00.