Mărțișorul lucrat manual, care spune o poveste, aduce cea mai multă bucurie și face să îți rămână primăvara în suflet.  Ieșit din mâinile persoanelor cu dizabilități, pentru care șnurul în alb şi roşu semnifică speranță, mărţişorul ne îndeamnă la căldură și toleranță!

An de an, în preajma primăvării, persoanele cu dizabilități aflate în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 dovedesc că talentul și creativitatea pot depăşi orice handicap, fizic sau psihic, în cadrul atelierelor de creație în care realizează mărțișoare lucrate manual. Zi de zi, din mâinile lor prind viață fețe zâmbitoare făcute din nasturi, omuleți roșii și albi realizați din snururi sau buburuze, flori cusute pe pânză. O terapie pentru ei, în care se implică cu gândul că mărţişoarele create vor fi admirate de toți cei care iubesc frumosul.

Când în procesul de  creaţie este implicat şi principiul reciclării, conform căruia nimic nu se pierde, totul se refolosește, doamnele și domnișoarele cochete au ocazia de a purta o mică brosă, în formă de fluture, confecţionată dintr-o veche eşarfă de mătase, donată la magazinele caritabile SocialXChange din Sectorul 6.

Târgul de Mărțișor se desfășoară în perioada 25 februarie – 8 martie, între orele 09:00 – 21:00, în părculețul din fața intrării Centrului Comercial Drumul Taberelor, de pe Strada Brașov, nr 25.