E vară, vacanţă, şi magazinul SocialXChange din Sectorul 6 le pregăteşte copiilor din comunitate o bibliotecă plină de cărţi interesante.

Pentru a readuce cititul printre preocupările cotidiene ale copiilor şi adolescenţilor, angajaţii magazinului au decis ca în fiecare zi de miercuri să organizeze pentru aceştia ateliere de lectură.

Vor fi organizate şedinţe având ca temă parcurgerea unor texte din literatura specifică vârstei, confecţionare de obiecte decorative, jocuri şi discuţii libere. Copiii vor avea ocazia de a învăţa lucruri noi, de a se exprima liber şi de a pleca acasa cu volumul preferat.

Concomitent, pentru a veni în întâmpinarea iubitorilor de lectură, va fi organizat şi un mic târg de carte în aer liber, în faţa celor două sedii ale magazinului.

O măsuţă sau un raft pline cu volume din literatura pentru toate vârstele şi gusturile îi vor aştepta pe cititori, care pot intra în posesia operei dorite prin intermediul unei donaţii constând în produse de strictă necesitate.

Conform principiului de funcţionare a magazinului, donaţiile vor ajunge în posesia unor persoane sau familii care se confruntă cu probleme finanaciare, dar numai în schimbul prestării unor activităţi de muncă în folosul comunităţii.

Pe lângă componenta socială, iniţiativa îşi propune să ofere tuturor cetăţenilor Sectorului 6 momente plăcute de relaxare sau studiu, dar mai ales să iniţieze generaţia tânără în tainele cititului.

Puteţi intra în posesia cărţilor dorite vizitând cele două sedii ale Magazinului Caritabil SocialXChange, din Calea Crângași, nr. 3 şi, respectiv, Aleea Lunca Cernei, nr. 6A.