Astăzi, 9 martie 2020, la Primăria Sectorului 6 s-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență. Ședința a vizat măsurile care se impun a fi luate în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19.

Astfel, în cadrul ședinței, la care au participat reprezentanții direcțiilor și serviciilor din subordinea autorității locale și cei ai Poliției Naționale, Jandarmeriei și marilor centre comerciale din sector, primarul Gabriel Mutu a dispus redactarea unei Hotărâri ale cărei prevederi să fie implementate la nivelul sectorului:

  1. Toate spațiile din instituțiile publice din sector care au program de lucru cu publicul, inclusiv Primăria Sectorului 6 și serviciile din subordinea Consiliului Local Sector 6, vor fi dezinfectate prin nebulizare, în fiecare seară, după orele de program;
  2. Marii retaileri, hypermarketurile, mall-urile din Sectorul 6 vor proceda la dezinfecția tuturor spațiilor comerciale; La fiecare intrare în magazine, vor fi montate dispensere cu soluții dezinfectante;
  3. Suspendarea tuturor evenimentelor (culturale, sportive, artistice etc.) organizate sau coordonate de Primăria Sectorului 6, până la data de 31 martie 2020;
  4. Mobilierul din toate piețele, locurile de joacă din sector, aflate în aer liber, locurile de odihnă și grădinile de cartier vor fi dezinfectate o dată pe săptămână;
  5. Cooptarea în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență Sector 6 a câte unui reprezentant al marilor rețele comerciale care au puncte de lucru în sector;
  6. Implementarea acestor măsuri în teritoriu va fi verificată de Poliția Locală Sector 6.

Primăria Sectorului 6 îi roagă pe toţi cetăţenii să respecte în această perioadă recomandările autorităţilor din domeniu, pentru a preveni răpândirea virusului gripal.