Mâine, 25 noiembrie, de la ora 12.00, la sediul Magazinului Caritabil ”SocialXchange”, din Calea Crângași nr. 3, va fi inaugurată expoziția fotovoice ”Caleidoscop”.

Evenimentul va marca finalul perioadei de sustenabilitate a Programului Integrat Educație pentru Diversitate.

Materiale foto, realizate chiar de copii, vor încerca să suprindă în culori și imagini povestea proiectului prin intermediul căruia, pe perioada ultimilor șapte ani, am fost prezenți în comunitatea defavorizată Giulești Sârbi.

Derulat în cadrul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2009-2014, administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, scopul proiectului a fost prevenirea abandonului școlar timpuriu al copiilor cu risc de excluziune socială, înscriși la cursurile din ciclul primar și gimnazial în cadrul școlilor gimnaziale nr. 153 și 161.

Totodată, proiectul și-a propus să reducă barierele care fac dificilă participarea copiilor vulnerabili în sistemul de educație - discriminarea, tradițiile sau sărăcia.

În perioada derulării, 210 copii au participat la sute de activități de educație nonformală, meditații, ateliere interculturale, fotovoice sau de petrecere a timpului liber.