La cele două sedii ale Magazinului Caritabil SocialXchange, din Calea Crângași nr. 3 și, respectiv, Aleea Lunca Cernei nr 6A, activitatea de primire, sortare și transport a donațiilor se derulează de dimineața până seara, zilnic, între orele 08.00-18.00.

Un al doilea transport va fi pregătit și direcționat în perioada următoare în sprijinul autorităților locale din Republica Moldova care se confruntă cu un număr mare de refugiați din Ucraina.

Toți cei care doresc să ajute refugiații ajunși în Republica Moldova sunt așteptați în fiecare zi în locațiile amintite cu produse de strictă necesitate precum alimente neperisabile, saci de dormit, pături, lenjerii, pilote - noi, articole de igienă pentru femei și copii, medicamente uzuale.

Până în acest moment, un număr de peste 300 de persoane au donat o cantitate totală de 8 tone de produse de strictă necesitate.

Donațiile primite în primele 3 zile ale campaniei Sectorul 6 pentru Ucraina au fost încărcate și trimise deja spre zona de graniță de la Sighetu Marmației, pentru a veni în sprijinul refugiaților de acolo.

O parte din produsele trimise din Sectorul 6 cu acest prim transport au ajuns în zonele Ivanom Frankivsk sau Mukachevo, unde este nevoie urgentă de ele.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 le mulțumește tuturor celor care sprijină acest efort umanitar.

Mai multe informații despre campania de strângere a donațiilor sunt disponibile la numărul de telefon 021.9970, accesibil de luni până duminică în intervalul orar 08.00 – 20.00.