Ce poate fi mai plăcut, într-o superbă zi de mai, decât să faci puțină mișcare în parc, alături de familie și comunitate?! Asta consideră sute de bucureșteni care s-au înscris la Camp Run 6, primul cros dedicat sportivilor amatori, organizat sâmbătă, 28 mai, de Primăria Sectorului 6, în Parcul Drumul Taberei. La competiție participă atât adulți, cât și copii. Distracția prin mișcare continuă apoi pe tot parcursul zilei, cu jocuri în echipă, clase de aerobic și demonstrații ale unor sportivi consacrați. Oricine e binevenit, iar participarea e gratuită.

400 de oameni, adulți și copii, aleargă la crosul organizat dimineața

Startul acestui eveniment se dă mâine la ora 8.20 dimineața, cu încălzirea pentru cros. De la ora 9.00 aleargă adulții și adolescenții (până în 12 ani), de la 11.30 pornesc în cursă prichindeii de 4-7 ani, iar de la ora 12.00 copiii de 7-12 ani. Având în vedere că se aleargă pe alei de parc și nu pe bulevarde spațioase, organizatorii au impus o limită de participanți: maximum 250 de adulți și maximum 150 de copii.

Deja până joi, 26 mai, toate locurile la toate categoriile de vârstă au fost ocupate. Așadar, 400 de oameni se vor întrece sâmbătă dimineața, în alergare. Vineri, între orele 10.00- 18.00, sunt așteptați la cortul Sport Expo amplasat în Parcul Drumul Taberei să-și ridice kitul de concurs, constând într-un tricou, numărul de concurs, 4 agrafe și programul evenimentului.

„E o bucurie pentru nepoții mei să alerge”, „Mi-aș dori ca acest cros să se repete în fiecare an, pentru că este nevoie, după doi ani de pandemie, să ne mișcăm", „Abia aștept să alerg mâine la Camp Run 6", spun, entuziasmați, participanții la primul eveniment de acest gen organizat în comunitate, la nivel de București.

Despre traseul de alergare

Traseul are 8,6 km și este marcat, pe aleile parcului, cu bandă, precum și cu săgeți de îndrumare și semne de interzis. Adulții aleargă 6 ture a câte 1,44 km, copiii de 7-12 ani aleargă două ture a câte 350 de metri, iar preșcolarii o singură tură de 350 m.

Pe traseu, există puncte de hidratare, de unde alergătorii își pot lua gratuit apă și fructe. La final, cei clasați pe primele 3 locuri din fiecare categorie de vârstă vor primi medalii și premii constând în cărți.

Bine de știut!
Acest cros era planificat să se desfășoare anul trecut, însă a fost amânat din cauza pandemiei. Medaliile au rămas inscripționate cu anul 2021 pentru a ne aminti tuturor de o perioadă dificilă, pe care am reușit să o depășim.

Un stand pentru fapte bune

În zona Amfiteatru se găsește standul Magazinului Caritabil SocialXchange, care îi așteaptă pe cei prezenți să ofere produse de strictă necesitate pentru oamenii nevoiași din Sectorul 6. Cei care primesc acest ajutor esențial ne vor mulțumi prin activități de muncă în folosul comunității, iar mediul înconjurător ne va fi recunoscător pentru că reciclăm în loc să aruncăm.

Sport și voie bună pe parcursul întregii zile

Veste bună și pentru cei care nu s-au mai putut înscrie la cros, dar vor să facă mișcare. Pe parcursul întregii zile, în parc, sunt organizate jocuri de rugby, judo, box, karate, baschet, tenis de masă, skate, scrimă, aerobic și jocuri pentru copii. Va fi distracție și voie bună până seara. Iată programul zilei!

De la ora 10.00, olimpicii de la Steaua vor face demonstrații la cortul clubului, astfel:

  • Rugby: 10.00 – 11.00
  • Tenis de masă: 10.30 – 11.30
  • Lupte: 11.00 – 12.00
  • Gimnastică: 11.15 – 12.15
  • Judo: 12.00 – 13.00
  • Scrimă: 12.15 – 13.15
  • Karate: 13.00 – 14.00
  • Box: 14.00 – 15.00
  • Tir sportiv

La Camp Run 6, cei mici vor avea parte de Jocurile copilăriei, cu Cosmin. Acesta le-a pregătit un program interactiv de trei ore, în intervalul 11.30 - 14.30. Apoi, avem jocurile individuale sau pe echipe.

  • Începem cu Zumba, de la 10.15
  • Continuăm cu baschet 3x3, între 12.00 și 15.00
  • Funcțional Training: de la 12.15
  • Plank Pad: 11.30 – 12.30;  14.00 – 15.00
  • Skate/Trotinete: 12.00 – 16.00
  • Handbal, de la ora 16.00
  • Yoga: 17.00
  • Cei care nu au neapărat condiție fizică sau nu vor să transpire sunt bineveniți să practice „sportul minții”, șahul. Partidele sunt organizate între orele 11.00 și 13.00.

Hai să joci baschet cu primarul!

Fire activă, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, va fi prezent la eveniment și va juca baschet cu bucureștenii, de la ora 12.00. „Pe 28 mai, vă aștept în Parcul Drumul Taberei la Camp Run 6, să aruncăm la coș”, a spus edilul. Scopul acestui festival de sport în aer liber este de a încuraja locuitorii comunității să mențină un stil de viață sănătos.