În perioada 6 iulie – 30 august 2022, Magazinul Caritabil SocialXChange, din Sectorul 6,  îi invită pe copiii între 5 și 12 ani la distracție în parc.

În fiecare zi de marți și joi, în intervalul orar 09.00 - 11.00, Parcul Nicolae Filimon din Cartierul Crângași (lângă Podul Grant) va găzdui o serie de activități sportive și de divertisment.

Ateliere de pictură, desen sau reciclare, activități sportive și jocuri de grup vor crea o atmosferă specifică vacanței de vară, care te îmbie să te distrezi și să legi noi prietenii.

Cei mari se pot juca alături de cei mici, pot socializa și dona produse de strictă necesitate, care vor ajunge la cei care au nevoie de ele.

Prin acest gest de solidaritate, veți sprijini un program unic în România, care ajută persoane și familii defavorizate să meargă mai departe și să răsplătească prin fapte susținerea pe care au primit-o.

Programul ”Vacanța Mare la SocialXChange!” te așteaptă în parc, cu poftă de distracție și de fapte bune!

Un proiect al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, Magazinul Caritabil SocialXChange primește donații în produse de strictă necesitate, pe care le distribuie persoanelor defavorizate, în schimbul prestării unor activități de muncă în folosul comunității.